
Sistemul limfatic şi imunitatea
Mai toate doamnele cochete au auzit despre masajul de drenaj limfatic, ce poate contribui la tonifierea pielii și la reducerea celulitei. Totuși, destul de puțină lume știe că sistemul limfatic este o componentă esențială a sistemului imunitar și că atunci când nu funcționează bine, ne poate da întregul organism peste cap. Din fericire, există câteva metode simple cu ajutorul cărora îl putem ajuta.
Sistemul limfatic este un sistem circulator al organismului la fel de important precum cel vascular, iar existența sa a fost intuită încă din antichitate (după cum o dovedește de exemplu menționarea sa într-unul dintre tratatele care alcătuiesc „Corpusul Hipocratic”, o colecție de lucrări medicale timpurii colectate în perioada elenistică). Dacă sistemul vascular ar putea fi comparat cu unul de aprovizionare cu apă potabilă, sistemul limfatic se aseamănă mai degrabă cu cel de canalizare, unul dintre principalele sale misiuni fiind acela de a colecta reziduurile și elementele nocive din celule și țesuturi, readucându-le apoi în fluxul sangvin, odată ce au fost filtrate, neutralizate şi reciclate.
Sistemul cardiovascular procesează circa 20 de litri de sânge pe zi, filtrând plasma și păstrând celulele sanguine. Însă din plasma filtrată, doar 17 litri sunt reabsorbiți direct în vasele de sânge, alți trei litri rămânând în lichidul interstițial (soluția apoasă prezentă între celulele unui țesut). Una dintre principalele funcții ale sistemului limfatic este tocmai aceea de a asigura o cale alternativă pentru ca acești trei litri de fluid să revină în sânge, după o filtrare prealabilă.
Un al doilea rol important al sistemul limfatic este acela de a transporta nutrienți, pe care îi redirecționează către fluxul de sânge, stimulând astfel hrănirea celulelor.
În sfârșit, el susține sistemul imunitar, deoarece produce și eliberează celulele albe, numite limfocite, care identifică și distrug bacteriile, virusurile, fungii și paraziții care pătrund în organism.
Vasele limfatice sunt dispuse pe întreaga suprafață a corpului
Limfa este un lichid transparent, incolor sau cu o tentă gălbuie, a cărei circulație se produce în sens contrar forței de gravitație și care are aproape aceeași compoziție ca plasma sangvină, însă conține de asemenea limfocite, alte celule albe, produse reziduale și proteine.
Limfa este transportată prin vasele sistemului limfatic, o vastă rețea de capilare și tuburi, care este dispusă pe întreaga suprafață a corpului. Vasele limfatice preiau excesul de lichid de la nivelul țesuturilor și filtrează limfa, pe măsură ce aceasta avansează cu o presiune redusă, asemănătoare cu cea a sângelui, către așa-numitele canale colectoare.
În drumul ei, limfa întâlnește o sumedenie de structuri de mici dimensiuni, numite ganglioni, dispuse fie individual, fie sub forma unor grupuri, și care joacă un dublu rol: pe de-o parte, ele purifică limfa, filtrând celulele deteriorate și cele canceroase, iar pe de altă parte, produc și stochează celule ale sistemului imunitar, care pot distruge substanțele dăunătoare din lichidul limfatic. Mulți dintre ganglionii limfatici se află în zona axilelor, în cea a gâtului și în cea inghinală. Inflamarea ganglionilor (numită în limbaj medical adenopatie) sau orice altă schimbare care îi vizează poate reprezenta indiciul unei infecții sau a unor procese tumorale. Totuși, nu este cazul să ne impacientăm decât dacă inflamarea ganglionilor persistă mai mult de două săptămâni sau dacă e asociată cu alte simptome, precum transpirațiile nocturne, dificultățile de înghițire, sau scăderea inexplicabilă în greutate.
Sistemului limfatic îi sunt de asemenea asociate o serie de organe, precum splina, timusul, apendicele, amigdalele și adenoizii (numiți și amigdalele faringiene), precum și măduva osoasă, care are între altele rolul de a împiedica curgerea inversă a limfei. Tocmai pentru că aceste organe sunt importante pentru sistemul imunitar, nu se recomandă să le extirpăm cu una cu două, așa cum procedează mulți cu amigdalele, în ideea că astfel vor scăpa (ei înșiși sau copiii lor) de infecțiile frecvente în gât. Specialiștii ne recomandă să nu apelăm la o astfel de măsură drastică decât atunci când medicul curant, bine familiarizat cu cazul nostru, ne recomandă cu tărie o asemenea intervenție chirurgicală.
Chiar și statul jos ori băile fierbinți ne pot afecta sistemul limfatic
Spre deosebire de sânge, care este pompat de inimă, limfa nu are o pompă, motiv pentru care poate deveni stagnantă. Când fluxul limfatic devine congestionat, nu mai eliminăm așa cum trebuie apa și toxinele din organism, iar efectele pot fi dintre cele mai neplăcute, atât din punct de vedere estetic (formarea sau accentuarea celulitei, umflarea țesuturilor etc), cât și din punctul de vedere al stării generale de sănătate (scăderea imunității, oboseala, afectarea sistemului cardiovascular și endocrin etc.).
Întrucât circulația limfatică e influențată între altele de mișcările mușchilor, congestia poate fi favorizată în general de sedentarism, iar punctual de statul mult în aceeași poziție, pe scaun sau culcat. Expunerea la temperaturi extreme - inclusiv inclusiv băile și dușurile exagerat de fierbinți - sau purtarea unor haine exagerat de strâmte pot de asemenea favoriza stagnarea limfei în anumite zone ale corpului.
Și alimentația nesănătoasă, care ne copleșește organismul cu o avalanșă de toxine şi predispune la kilograme în plus, ne poate pune în dificultate sistemul limfatic. La perturbarea fluxului limfatic poate contribui într-o mare măsură stresul cronic, care, la fel ca alimentația nesănătoasă, poate produce un mare număr de deșeuri metabolice.
Hidratarea insuficientă provoacă de asemenea probleme oricărui sistem bazat pe fluide, inclusiv celui limfatic.
Există și alți factori care pot favoriza apariția problemelor la nivelul sistemului limfatic. Venele anormale sau varicoase amplifică de pildă acumularea de lichid în spațiile tisulare, depășind cu mult capacitatea sistemului limfatic de a drena acest exces. Sistemul limfatic poate fi deteriorat permanent și de unele afecțiuni care provoacă inflamații, precum artrita reumatoidă. Deosebit de periculoase pentru buna sa funcționare pot fi de asemenea unele infecții ale pielii, insuficiența cardiacă cronică, hipertensiunea arterială ori traumele care duc la pierderea de țesut moale.
Cum ne putem da seama că ceva e în neregulă: oboseala, celulita și răcelile dese, printre primele semne
Atunci când sistemul limfatic nu mai funcționează corect, apare într-o primă fază o stare generală de oboseală, care poate fi dublată și de apatie ori de retenția de apă. Deoarece de sistemul limfatic depinde și puterea de apărare a organismului, ne putem pomeni că răcim tot mai frecvent. Putem observa apariția unor vase sparte, un aspect încărcat al pielii sau o accentuare a celulitei, mai ales în zona feselor și a coapsei, ori extinderea ei dramatică.
Dacă nu realizăm la timp că sursa uneia sau mai multora dintre aceste probleme ține de congestionarea fluxului limfatic, situația riscă să degenereze, putându-se ajunge inclusiv la apariția edemului limfatic (afecțiune cauzată de o acumulare de lichid limfatic în țesuturi și care poate fi ținută sub control cu ajutorul unui tratament adecvat, dar nu și vindecată), a unor probleme cardiovasculare sau a altor boli
Cum ne ajutăm sistemul limfatic să funcţioneze corect
Dacă răciți des, aveți senzația de picioare grele, vă umflați din cauza retenției de apă, dacă aveți celulită sau vă simțiți obosiți și fără chef, s-ar putea să vă confruntați cu primele semne ale unei flux limfatic deficitar. Iată cum puteți reveni la normal:
- Mâncați sănătos, optând mai ales pentru fructe, legume, leguminoase, nuci și semințe, și evitând alimentele procesate sau prăjite, alcoolul, țigările, sucurile îndulcite etc.
- Faceți zilnic mișcare, fie ca mergeţi pe jos sau optaţi pentru yoga, înot sau orice alte exerciții fizice. Important e să fiți consecvenți și să vă puneți mușchii în mișcare timp de cel puțin 30 de minute pe zi.
- Nu stați multă vreme nemișcați, indiferent de poziție. Măcar o dată pe oră, ridicați-vă de pe scaun, din pat sau de pe canapea și dezmorțiți-vă oasele.
- Consumați zilnic minimum 2 litri de lichide: apă, ceaiuri sau alte băuturi sănătoase, în niciun caz sucuri dulci, alcool sau cafea în exces.
- Nu vă stresați, sau găsiți o metodă să vă relaxați, făcând de pildă o plimbare prin natură sau yoga (bifaţi şi nevoia de mişcare!), ori angajându-vă într-un hobby.
- Râdeţi! Râsul ne ajută să scapăm de stres, ne energizează şi ne echilibrează hormonal.
- Respirați adânc, eventual încercaţi şi exerciții speciale de respirație. Unul dintre cele mai simple este să vă goliți plămânii complet de aer, apoi să inspirați încet, pe nas, simțind cum partea de jos a plămânilor se umflă și umflând odată cu ei și zona abdominală. Repetați de cel puțin trei-patru ori. O altă tehnică, mai sofisticată, dar și mai eficientă, este să vă cuprindeți nasul cu degetul mare plasat pe nara dreaptă, iar inelarul și degetul mijlociu pe nara stângă. Închideți nara dreaptă presând-o ușor cu degetul mare, iar apoi expirați și inspirați ușor pe nara stângă. Închideți apoi nara stângă, expirând și inspirând lent cu cea dreaptă. Ideal e să repetați câte cinci cicluri ale acestui exercițiu. Eventual înainte de culcare, pentru că vă va ajuta și vă relaxați, dând uitări grijile zilei, și să dormiți mai bine.
- Periajul uscat, efectuat de preferință zilnic pentru maximum 5 minute, este deosebit de benefic. Folosiți o perie de corp cu coadă lungă, din fibre naturale care să vă irită pielea, și masați-vă cu mișcări circulare, începând cu talpa și laba piciorului și continuând de jos în sus, mereu către inimă, spre șolduri și fese; continuaţi cu palmele și brațele, insistând pe zona axilei, unde se află o mare parte dintre nodulii limfatici, apoi spatele și, în final, abdomenul (în sens invers acelor de ceasornic).
- Dușurile alternante calde și reci sunt indicate la sfârșitul băii sau a dușului obișnuit, cu condiția să nu aveți tensiunea arterială crescută sau să nu fiți răciți. Lăsați apa fierbinte să curgă pe dvs. timp de un minut sau două, iar apoi alternați vreme de circa un minut cu apă rece. Repetați operațiunea de cel puțin patru ori. Dușul alternativ, numit și duș scoțian, are numeroase beneficii pentru sănătate, punând în mișcare nu numai limfa, ci și sângele. Cei care fac cu consecvență asemenea dușuri, capătă de exemplu un sistem imunitar mai puternic, sunt mai energici, dar și mai bine dispuși, dorm și se recuperează mai bine după efort.
- Masajul de drenaj limfatic poate accelera procesul de slăbire, atenuează celulita și a edemele, stimulează imunitatea și, desigur, relaxarea. Atenție însă: nu orice maseur este capabil să facă un masaj de drenaj limfatic ca la carte. Ideal e să vă adresați unui kinetoterapeut, care înțelege exact cum funcționează sistemul limfatic și cum poate fi el stimulat într-un mod cât mai eficient
Referințe
The Hippocratic treatise ‘On glands’: the first document on lymphoid tissue and lymph nodes (2007). https://www.nature.com/articles/2404618
Anatomy, Lymphatic System (2023). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513247/
In brief: What are the organs of the immune system? (2023). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279395/