Din secretele longevității: Teoria „zonelor albastre”

Niciodată nu am dus-o atât de bine ca acum. Dacă oamenii mureau odinioară pe la 30 de ani, în 2019 speranța medie de viață ajunsese să fie estimată de Organizația Națiunilor Unite la nu mai puțin de 72,6 ani. Așadar oamenii trăiesc azi, în medie, de peste două ori mai mult decât o făceau strămoșii lor. Dar vestea și mai bună este că spectaculosul salt nu s-a produs în decursul mileniilor, ci în doar circa 200 de ani. O dovadă că, dacă îndeplinim anumite condiții, nu doar că putem deveni mai longevivi, ci o putem face relativ repede. Însă care sunt factorii de care trebuie să ținem cont?

Pe unii dintre ei îi aflăm pur și simplu urmărind modul în care au evoluat lucrurile de-a lungul istoriei. Cu mici variații, durata medie de viață a oamenilor fost, încă din paleolitic, de circa 30 de ani. Lucrurile au început să se schimbe abia odată cu Revoluția industrială, care a debutat la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Anglia și s-a extins apoi, într-o primă fază, în special în Franța, Germania și Statele Unite. Revoluția industrială a sporit semnificativ prosperitatea unor țări. Iar creșterea prosperității a permis indirect și îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației de acolo. Ceea ce a condus la creșterea longevității locuitorilor. Speranța de viață a continuat însă să fie scăzută în țările mai sărace ale lumii, unde hrana era puțină și adesea de slabă calitate, igiena era precară și sistemul de sănătate era aproape inexistent. Iată așadar un prim factor de care trebuie să ținem seama când vrem să înțelegem de ce unii oameni sau unele grupuri de populație trăiesc mai mult: bunăstarea tinde să genereze, indirect, o longevitate crescută - printre motive numărându-se, pe lângă hrană, igienă și servicii medicale net superioare, cultura medicală și cultul prevenției. De exemplu, în țările mai bogate, oamenii își fac mai des analizele, iar atunci când au o problemă, se adresează în primul rând medicilor, fără a acționa din auzite, pe cont propriu, pentru a se pune din nou pe picioare.

Din fericire, deși inegalitatea dintre diferitele state ale lumii este departe de a se fi estompat pe deplin, ea s-a redus semnificativ. În prezent, oamenii trăiesc în medie peste 70 de ani și nu există pe lume vreo țară în care speranța medie de viață să fie mai mică decât cea din țările în care era la cele mai înalte cote pe la 1800. Potrivit graficelor prezentate de publicația științifică online „Our World in Data”, care citează între altele date furnizate de Organizația Națiunilor Unite și Banca Mondială, în 2021 existau doar trei țări (toate sărace și toate din Africa) în care speranța de viață era mai mică de 54 de ani: Ciadul (cu o speranță medie de viață de 52,5 ani), Nigeria (cu 52,7 ani) și Republica Centrafricană (cu 53,9 ani). La polul opus se află unele țări bogate, în frunte cu Japonia (cu 84,8 ani), Australia (84,5 ani), Norvegia (83,2 ani) ori Spania și Suedia (ambele cu 83 de ani). În România, în caz că vă întrebați, speranța medie de viață în 2021 era de 74,2 ani. Ceea ce ne plasează în eșalonul superior. 

Cum a început goana după centenari

Chiar dacă speranța medie de viață a crescut semnificativ pe toată planeta, asta nu înseamnă că nu e loc de mai bine. O dovedesc cei care, sfidând parcă statisticile, bat suta. Cum a făcut de pildă franțuzoaica Jeanne Calment, care a depășit toate recordurile, trăind până la 122 de ani. Așa că oamenii de știință s-au apucat să identifice și să studieze locurile de pe glob în care se concentrează cel mai mare număr de centenari, pentru a înțelege dacă nu cumva mai pot descoperi astfel și alte secrete ale unui trai îndelungat. Unii dintre pionierii acestor cercetări au fost doi oameni de știință, Michel Poulain și Gianni Pes, care s-au dus în insula italiană Sardinia, unde exista un grup de sate cu un număr record de bărbați centenari. Ei au marcat zonele caracterizate de cea mai mare longevitate desenând pe hartă niște cercuri concentrice albastre. Așa s-a născut conceptul de „zonă albastră”, care a fost prezentat de ei într-un articol, publicat în 2004 în „Journal of Experimental Gerontology”.

Termenul a devenit însă mai cunoscut publicului larg după ce a fost popularizat de Dan Buettner, un american cu o viață de pomină, care a obținut trei recorduri Guinness World Records pentru ciclism de anduranță, și-a câștigat renumele unui explorator pasionat și a ajuns să colaboreze inclusiv cu prestigioasa revistă „National Geographic”. Făcând echipă cu demograful Michel Poulain și cu alți oameni de știință, Buettner și-a propus să afle dacă nu cumva mai pot fi identificate și alte „zone albastre”. În 2005, el a publicat  primele rezultate ale cercetărilor întreprinse în această direcție într-un articol apărut în „National Geographic” sub titlul „The Secrets of a Long Life“. Iar cu începere din 2008, Dan Buettner a scris pe această temă mai multe cărți, dintre care unele au fost traduse și în limba română („Zonele albastre: 9 lecții despre cum să trăiești mai mult de la cei mai longevivi oameni” și „Soluția zonelor albastre. Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă”).

Cele cinci „zone albastre” sunt răspândite pe întreg mapamondul

Echipa lui Dan Buettner formată din cercetători medicali, dieteticieni, epidemiologi, demografi și antropologi, a reușit să identifice în total cinci regiuni ale lumii în care nu numai că există un procent sensibil mai ridicat al centenarilor decât în alte părți ale globului, dar în care locuitorii par să se bucure mai mulți ani de o sănătate bună, suferind de mai puține dintre bolile care fac ravagii în restul lumii, precum diabetul, cancerul și afecțiunile cardiovasculare.

Unul dintre aceste locuri se află, după cum arătam mai sus, în Sardinia. Aici cercetătorii au descoperit de pildă, în zona montană, un sat numit Silanus, unde 91 dintre cei 17.865 de oameni născuți între 1880 și 1900 au  avut norocul să-și sărbătorească cea de-a o suta aniversare a zilei de naștere - această rată fiind două ori mai mare decât cea medie pentru Italia. Iar un alt sat micuț, numit Seulo, și în care trăiesc aproximativ 900 de oameni, este singurul loc din lume cunoscut până acum în care numărul centenarilor de sex masculin îl depășește pe cel al centenarilor de sex feminin. Potrivit longevityjourney.com, până în 2017 trăiau încă în Seulo șapte centenari. Cu alte cuvinte, rata centenarilor era de aproape 1 la 100 - asta în condițiile în care, în restul lumii, ea este mai degrabă de 1 la 10.000.

O altă „zonă albastră” descoperită de cercetători este Loma Linda, din statul american California. Aflat la circa 100 kilometri est de Los Angeles, orășelul este înconjurată de alte zone urbane, unde oamenii au însă o durată de viață obișnuită, trăind medie cu vreo zece ani mai puțin decât vecinii lor din Loma Linda. Cum se explică diferența? Ei bine, în acest caz, este vorba mai ales de religie. Loma Linda este o micuță comunitate adventistă de Ziua a Șaptea ai cărei locuitori cred cu tărie că trupul uman este templul Duhului Sfânt, motiv pentru care ar trebuie respectat și protejat ca atare. Astfel încât nu-l „pângăresc” cu felurite stimulente, precum alcoolul sau drogurile, au o dietă bazată mai ales pe produse vegetale și respectă cu sfințenie ziua săptămânală de odihnă. În plus, comerțul cu alcool este reglementat cu maximă strictețe în Loma Linda, iar fumatul în locuri publice este interzis. Ca fapt divers, amintim că printre liderii comunității s-a numărat ani buni și un anume Ovidiu Popescu.

Celelalte „zone albastre” sunt Insulele Okinawa, din Japonia (unde, dincolo de faptul că există mulți centenari, durata medie de viață a femeilor se ridcă la 86 de ani), Peninsula Nicoya, din Costa Rica, și insula Ikaria, din Grecia. Un studiu din aprilie 2009 a relevat de asemenea că pe micuța insula elenă din Marea Egee există cel mai mare procentaj al bătrânilor de 90 de ani din lume, aproape unul din trei ajungând la această frumoasă vârstă. Oamenii de știință au constat de asemenea că locuitorii Ikariei nu suferă mai deloc de demență, că rata cancerului în rândul lor este cu circa 20% mai mic, iar rata bolilor vasculare e cu 50% mai scăzută decât prin alte părți ale lumii.

O diagramă a longevității

După ce echipa lui Dan Buettner a identificat cele cinci „zone albastre”, următoarea ei sarcină a fost să stabilească care sunt factorii care determină longevitatea localnicilor. În acest sens, ei au și discutat cu aceștia, intervievând un eșantion reprezentativ de oameni de 90 și de 100 ani în fiecare asemenea zonă în parte. O interesantă diagramă Venn, care a luat în calcul indicatorii longevității din Okinawa, Loma Linda și Sardinia, ne arată de pildă că aceste trei „zone albastre” au câteva caracteristici comune, care ar putea explica de ce oamenii din aceste locuri trăiesc atât de mult: familia este pentru localnici mai importantă decât orice altceva, aici nu prea se fumează, oamenii mănâncă mai ales produse de origine vegetală și multe leguminoase, desfășoară în mod constant o activitate fizică moderată și sunt (indiferent de vârstă) deosebit de activi din punct de vedere social, fiind foarte bine integrați în comunitate.

Pe lângă caracteristicile comune ale acestor trei zone albastre luate în discuție, diagrama prezintă și câteva trăsături pe care le împărtășesc doar câte două dintre ele. De exemplu, atât locuitorii din Loma Linda cât și cei din Sadinia obișnuiesc să mănânce cereale integrale și sunt izolați din punct de vedere cultural. De asemenea, atât locuitori din Loma Linda cât și cei din Okinawa consumă din belșug soia, nu prea beau alcool și sunt mânați de credință. La rândul lor, locuitorii din Okinawa și cei din Sardinia au în comun faptul că femeie se bucură de un statut mai bun decât prin alte părți ale lumii, că localnicii se ocupă cu grădinăritul și că pe meleagurile lor soarele strălucește mai mult.

Diagrama Venn prezintă însă și câteva caracteristici individuale ale celor trei zone, care ar putea contribui la longevitatea celor care trăiesc aici. Locuitorii „zonei albastre” din Sardinia sunt de exemplu consumatori de bob (Vicia faba), o leguminoasă care seamănă un pic cu fasolea. Iar vinul lor este deosebit de bogat în polifenoli. În ceea ce-i privește pe oamenii din Loma Linda, aceștia mănâncă multe nuci și duc o viață socială sănătoasă. La rândul lor, locuitorii din Okinawa consumă turmeric (cunoscut și sub numele de curcuma), încearcă în mod deosebit să se facă plăcuți și nu sunt atât de stresați ca alții de factorul timp.

Cei 9 aliați ai longevității

Studiind în detaliu toate cele cinci „zone albastre” de pe mapamond, Dan Buettner și echipa sa au ajuns la concluzia că acestea împărtășesc în total nu mai puțin de nouă caracteristici comune.

Prima este că localnicii fac în mod regulat mișcare moderată. În fine, adevărul este că pentru mulți dintre noi, mișcarea „moderată” despre care vorbește Buettner ar fi de-a dreptul epuizantă. Pentru a da un singur exemplu, ne întoarcem la primul articol pe această temă pe care l-a semnat exploratorul american în „National Geographic”. Și în care povestea între altele că, până la ora 11 dimineața a unei zile oarecare, Tonino Tola, un italian de 75 de ani din Sardinia, mulsese deja patru vaci, tăiase o grămadă de lemne, sacrificase un vițel și mersese kilometri întregi cu oile la pășune. Asta în vreme ce noi ne numărăm victorioși cei 10.000 de pași, atunci când avem norocul să-i facem și pe aceia.

A doua caracteristică a „zonelor albastre” este că locuitorii lor tind să aibă un scop bine definit în viață. Un motiv pentru care să simtă că merită să se trezească în fiecare dimineața. „Plan da vida”, cum îl denumesc locuitorii din Nicoya. Sau, cum ar spune japonezii din Okinawa, „ikigai”, concept care s-ar putea traduce prin „ceea ce face ca viața cuiva să merite trăită”. Dar atenție - potrivit unei alte cărți, dedicate strict acestui concept nipon („Ikigai: The Japanese Secret to a Long and Happy Life” de Héctor García și Francesc Miralles), ikigai se referă la esența naturii cuiva, care nu trebuie să se centreze pe un obiectiv material sau legat de putere. Ci mai degrabă pe grija față de ceilalți, încercarea de a avansa din punct de vedere spiritual, de a ne perfecționa permanent sau alte asemenea lucruri, la care lucrăm zi de zi, întreaga noastră viață, care ne motivează și ne ajută totodată să o îmbogățim într-un mod extraordinar, făcând-o mult mai frumoasă.

A treia caracteristică pe care o împărtășesc locuitorii „zonelor albastre” este faptul că știu să-și acorde momente de relaxare, în care să se debaraseze de stres. Fără să se simtă vinovați că fac asta, așa cum pățesc mulți dintre noi. Locuitorii din Loma Linda respectă de pildă cu strictețe sabatul, în vreme ce grecii din insula Ikaria obișnuiesc să doarmă la prânz.

O a patra trăsătură comună este simțul măsurii - cercetătorii au constatat că oamenii care trăiesc în „zonele albastre” obișnuiesc să se oprească din mâncat atunci când au stomacul plin în proporție de doar circa 80%. În Okinawa, oamenii își propuneau încă din vechime acest lucru, într-un mod cât se poate de conștient, rostind înainte de a lua masa un fel de mantră pe această temă. Și cum nu se ghiftuiesc, oamenii din „zonele albastre”  împușcă doi iepuri deodată: nu se simt prea moleșiți după masă, ceea ce le permite să-și continue după aceea activitatea, și nu devin obezi.

A cincea trăsătură comună este legată tot de alimentația localnicilor din zonele albastre, care este alcătuită în principal din legume.

În al șaselea rând, s-a observat că ei beau alcool în cantități moderate, chiar dacă o fac destul de regulat.

În al șaptelea rând, ei trăiesc în medii sociale cu comportamente sănătoase. Dacă asta sună prea abstract, să ne gândim la comunitățile sătești de altă dată de pe la noi, în care localnicii își săreau în ajutor la nevoie, atât din punct de vedere material, cât și sufletesc, astfel încât se întâmpla mult mai rar decât astăzi ca oamenii să se simtă cu adevărat singuri și lăsați de izbeliște de semenii lor.

În al optulea rând, locuitorii „zonelor albastre” au o credință vie. Iar credința este și ea o plasă de siguranță, care are darul de e ne reduce mult din anxietate. În plus, ea poate oferi și acel scop superior, care ne poate inspira să trăim mai frumos și mai bine.

În sfârșit, a noua trăsătură comună a locuitorilor din „zonele albastre” este că își pun familiile pe primul loc. Nu degeaba se zice de altfel că familia este nucleul societății, iar dacă familiile sunt unite și armonioase, asta se va oglindi asupra întregii comunități.

Ne putem sluji de teoria zonelor albastre pentru a ne prelungi propria viață?

Dacă este să-i dăm crezare Dean Ornish, un medic și cercetător american, care este președintele și fondatorul Institutului nonprofit de Cercetare în Medicină Preventivă din Sausalito, California, răspunsul este un „da” cât se poate de răspicat. Dean Ornish, care a și prefațat de altfel una dintre cărțile lui Dan Buettner despre „zonele albastre”, a notat cu acest prilej că schimbarea stilului de viață poate avea consecințe imediate asupra stării de sănătate și că poate schimba inclusiv modul în care funcționează genele: „Le activează pe cele care te mențin sănătos și le dezactivează pe cele care contribuie la apariția bolilor cardiace, a cancerului de prostată, de sân și a diabetului”. Iar Dan Buettner însuși afirmă în cărțile sale că respectarea principiilor inspirate de „zonele albastre” ne poate poate prelungi viața chiar și cu zece ani.

La rândul ei, cunoscuta revistă „Live Science” a confirmat într-un amplu articol aproape punct cu punct beneficiile pe care le poate avea aplicarea celor nouă factori menționați de Dan Buettner în propria nostră viață. În ceea ce privește de pildă mișcarea fizică, toată lumea este de acord că ea ne permite să rămânem în formă, ajutându-ne să ne prelungim viața, dar și să menținem o calitate înaltă a acesteia. Iar în 2021, un amplu studiu publicat în revista „Preventive Medicine” a confirmat acest lucru încă o dată.

Același lucru este valabil și în cazul dietei: toți nutriționiștii ne spun că, într-adevăr, o alimentație bogată în legume, fructe, cereale integrale și leguminoase contribuie între altele la scăderea risculului producerii unor afecțiuni cardiovasculare, a diabetului și a anumitor tipuri de cancer. În schimb, după cum a explicat pentru Live Science nutriționista Annette Creedon, „Se estimează că unul din cinci decese la nivel global este legat de o dietă proastă, iar un model alimentar nesănătos este asociat cu mai multe afecțiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă, diabetul de tip 2, obezitatea și anumite tipuri de cancer”.

Legătura dintre longevitate și obiceiul de a ne umple stomacul doar în proporție de 80% a fost la rândul ei confirmată de știință. O lucrare publicată în 2020 în revista „Ageing Research Reviews” a sugerat de pildă că ea poate reduce riscul dezvoltării diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și cancerului și ne poate ajuta chiar să evităm apariția unor tulburări neurologice.

Un studiu din 2016, publicat în revista de specialitate „Psychosomatic Medicine” confirmă că și sentimentul de a avea un scop bine definit în viață poate ajuta la prelungirea duratei acesteia, el arătând că oamenii cu „ikigai” se confruntă de pildă cu un risc mai scăzut de a dezvolta boli cardiovasculare. La polul opus, stresul poate agrava sau chiar provoca el însuși numeroase afecțiuni.

Studiile confirmă de asemenea că legăturile sociale puternice și o comunitate unită ne pot prelungi viața. Un studiu din 2010, publicat în revista „PLOS Medicine”, relevă de pildă că persoanele cu relații sociale mai puternice au cu 50% mai multe șanse de a trăi mai mult decât cele cărora acestea le lipsesc.

Există însă și câteva aspecte cu care oamenii de știință nu prea sunt de acord: consumul de alcool (fie el și moderat) și somnul de prânz (atunci când sărim calul). Cu alte cuvinte, dacă dorim să ne relaxăm și să uităm de probleme, poate e mai indicat să găsim soluții alternative la alcool, cum ar fi o plimbare prin natură - care ne va destinde și ne va pune totodată corpul în mișcare. Iar în loc de somnul de prânz, despre care gurile rele din lumea științifică afirmă că, atunci când depășește o oră e zi, ne poate chiar reduce speranța de viață, putem de pildă alege să ne odihnim citind o carte pe canapea, vorbind cu un prieten bun la telefon, făcând o baie plăcută sau, pentru cine are grădină, bălăbănindu-ne alene într-un hamac, în timp ce urmărim, cot la cot cu copiii familiei, cum se modifică forma norilor pufoși care se perindă pe cer. Este o terapie care cu siguranță dă roade și care nu ne costă nimic!