Inozitolul pe înțelesul tuturor: ce este și la ce ne ajută

Deși apare în compoziția multor suplimente alimentare, puțini dintre nespecialiști înțeleg de fapt cu exactitate ce este versatilul inozitol. Iar faptul că i s-a mai spus în decursul timpului și vitamina B8, n-a făcut decât să sporească confuzia, deoarece el nu este de fapt o vitamină. La fel cum nu este nici un mineral sau hormon. Inozitolul este în schimb o moleculă naturală pe care organismul o produce din glucoză și care joacă un rol structural, fiind esențială pentru supraviețuirea celulelor și pentru modul în care acestea comunică. Așa se și explică de ce medicii recomandă inozitolul pentru tratarea unor probleme de sănătătate dintre cele mai diverse, precum diabetul, depresia, sindromul ovarelor polichistice sau sindromul metabolic.

Inozitolul este implicat în transmiterea semnalului celular

V-ați întrebat vreodată cum și de la cine își primesc celulele „ordinele” care le determină să reacționeze într-un fel sau în altul? Ei bine, dacă de exemplu neuronii doresc să dea o anumită comandă unor celule, sarcina transmiterii acestui semnal poate să cadă în seama unor hormoni sau neurotransmițători, precum dopamina și serotonina, care din cauza rolului pe care-l joacă sunt numiți în limbaj medical și mesageri de gradul I. Doar că adesea se întâmplă ca semnalul transmis de ei, care lovește celula din exterior, să nu poată trece prin membrana celulară. E ca și când informația ciocăne la ușă, dar nu poate pătrunde. Pentru ca ea să ajungă totuși la destinație și să declanșeze reacția dorită, este nevoie de un alt rând de intermediari, numiți mesageri de gradul II sau substanțe mesager secundare și între care se numără și inozitolul. Care este considerat un adevărat panaceu, datorită aplicațiilor sale potențiale extrem de diverse.

Inozitolul e folosit la tratarea multor probleme de sănătate care afectează femeile

Datorită studiilor din ce în ce mai numeroase care au demonstrat beneficiile sale multiple, inozitolul a devenit în ultima perioadă tot mai folosit în tratarea diferitelor afecțiuni. Un rol de frunte îl joacă bolile cu care se confruntă sexul frumos, precum sindromul ovarelor polichistice. Aceasta este o tulburare endocrină care implică apariția mai multor chisturi mici, pline cu lichid, la nivelul ovarului, și care poate determina producerea unor niveluri excesive de hormoni sexuali masculini. Proces care poate provoca o adevărată avalanșă de probleme de sănătate, precum infertilitatea, dereglarea menstruației, acneea, căderea părului sau creșterea părului în zone specific masculine, apariția unor pete de culoare neagră în zona axilelor și gâtului (Acantosis nigricans) ori creșterea în greutate și a nivelului de zahăr și de colesterol din sânge. Iar studiile arată că, tratând cauza, inozitolul poate ameliora toate aceste probleme. În tratamentul sindromului ovarelor polichistice sunt utilizate în special două tipuri de inozitol: mio-inozitolul și D-chiro-inozitolul. Primul e folosit mai ales la îmbunătățirea sensibilității la insulină și în reducerea simptomelor de hiperandrogenism, iar al doilea este considerat mai eficient la îmbunătățirea ratelor de ovulație și la scăderea trigliceridelor și a tensiunii arteriale. Unele studii sugerează că inozitolul le-ar putea fi de folos și femeilor însărcinate, putând contribui la reducerea riscului de diabet gestațional, de naștere prematură și de greutate mare la naștere a gravidelor.

La ce se mai folosește inozitolul

În ultima perioadă, oamenii de știință au cochetat tot mai mult cu posibilitatea de utiliza inozitolul și ca adjuvant în anumite probleme de sănătate mintală, astfel încât pacienții să nu se mai confrunte cu efectele secundare teribile pe care le pot avea unele medicamente convenționale, precum benzodiazepinele, care sunt folosite extrem de frecvent în astfel de cazuri, sau litiul, care poate induce sau agrava psoriazisul. Studiile indică de pildă că inozitolul ar putea fi eficient în tratarea depresiei, anxietății, tulburării compulsive, tulburării de panică și a tulburării bipolare, întrucât poate ajuta la echilibrarea substanțelor chimice importante din creier, stimulând producția unor hormoni ai „fericirii”, precum serotonina și dopamina.

Deoarece inozitolul este unul dintre mesagerii secundari ai semnalului insulinic, el poate fi folosit și pentru a ajuta celulele să răspundă eficient la insulină și să preia glucoza din sânge. Studiile indică faptul că el poate fi utilizat cu succes de persoanele care suferă de diabet, atât pentru a regla nivelul zahărului din sânge, cât și pentru a combate unele afecțiuni asociate diabetului de tip 2, precum disfuncția erectilă.

Inozitolul le-ar putea fi de folos și celor care suferă de așa-numitul sindrom metabolic, o afecțiune medicală complexă, caracterizată prin prezența a cel puțin trei dintre următoarele condiții: obezitate abdominală, hipertensiune arterială, nivel ridicat al trigliceridelor, nivel scăzut al colesterolului „bun” HDL și nivel crescut al glucozei în sânge. Probleme care, la rândul lor, pot contribui la creșterea riscului de apariție a diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare și a accidentelor vasculare cerebrale. Dovadă stă de pildă un studiu clinic, care a durat un an și la care au participat 80 de femei care sufereau de această afecțiune. Suplimentele cu inozitol au părut să aibă în cazul lor rezultate dintre cele mai îmbucurătoare: nivelul colesterolului total al pacientelor a scăzut în medie cu 22%, iar cel al trigliceridelor, cu 22%. Îmbunătățiri s-au înregistrat de asemenea în privința nivelului zahărului din sânge și a tensiunii arteriale a acestor paciente.

În Europa consumul de inozitol din alimente e destul de redus

Potrivit unui studiu publicat în 2017 în revista „International Journal of Molecular Sciences”, absorbția inozitolului, care se produce în intestin, poate avea de suferit dacă, în loc ca alimentația noastră să se bazeze în special pe plante, urmăm o dietă săracă în fibre și bogată în zahăr și grăsimi. Dar și dacă ne hrănim sănătos ne putem confrunta cu o carență de inozitol. Se poate de pildă întâmpla ca legumele, fructele și cerealele cultivate în colțul de lume în care trăim să fie mai sărace în inozitol decât în alte părți ale mapamondului. Sau ca necesarul nostru de inozitol să fie mai mare din cauza unor factori între care s-ar putea număra de pildă vârsta înaintată, o anumită boală de care suferim, excesul de cafea, consumul îndelungat al antibioticelor sau unele tratamente medicamentoase de altă natură.  

Făcând o analiză comparativă, oamenii de știință au constatat că în țările asiatice și africane consumul de inozitol este în general mai mare, în vreme ce în țările vestice, precum Statele Unite, Canada și statele europene, el nu depășește în medie 500-700 de mg pe zi. O altă constatare a fost aceea că, atât în SUA cât și în Canada, copiii tind să consume mult mai puțin inozitol decât adulții. Diferențe semnificative au fost descoperite și între bărbați (care consumă în medie 608 miligrame pe zi ) și femei (512 miligrame). În sfârșit, pentru a înțelege cât de mare este ponderea pe care o pot avea obiceiurile alimentare, merită notat că mulți dintre imigranții asiatici adulți care trăiesc în Canada și care urmează de regulă o dietă vegetariană consumă zilnic o cantitate chiar și de peste două ori mai mare de inozitol decât media înregistrată în această țară.

Ideal e ca pacienții să înceapă tratamentul cu doze mai mici

Dar care este de fapt doză zilnică de inozitol recomandată de specialiști? Ei bine, dacă în cazul altor substanțe, cum ar fi seleniul, se pot face niște recomandări generale, luându-se desigur în calcul vârsta, sexul și alți asemenea factori, în cazul inozitolului, care este sintetizat și de organism, medicii preferă de regulă să ofere recomandări care țin cont cu o strictețe încă și mai mare de specificitățile fiecărui caz în parte. La fel ca și în alte cazuri, cum ar fi cel a vitaminei C, medicii nu recomandă însă suplimentele cu inozitol numai în situația în care există o carență dovedită, ci și ca adjuvant în tratarea anumitor afecțiuni, precum sindromul ovarelor polichistice (PCOS) sau unele tulburări metabolice și mentale, dozajul putând varia de și în funcție de afecțiunea tratată ori de forma utilizată (mio-inozitol sau D-chiro-inozitol).

Desigur, există și pericolul invers, al apariției unor reacții adverse în urma administrării suplimentelor cu inozitol, însă acestea se manifestă rar, apărând în general la doze mai mari de 12 grame pe zi. Pentru a se reduce riscul producerii efectelor secundare, între care se pot număra greața, diareea, durerile de cap, amețeala și oboseala, specialiștii recomandă în general ca pacienții să înceapă tratamentul cu doze mai mici, care să fie crescute la nevoie treptat, sub supraveghere medicală.

În ceea ce privește deficitul de inozitol, deși apariția sa este în general puțin probabilă, simptomele pot fi dintre cele mai neplăcute, dându-ne complet peste cap. O deficiență sau un dezechilibru între diferitele forme de inozitoli ne poate provoca de exemplu insomnii, probleme cu vederea și nervozitate, dar și probleme mai grave, precum pierderile de memorie, creșterea nivelului de colesterol sau un răspuns celular deficitar la semnalele de insulină, ceea ce se poate conduce în final la creșterea nivelului de zahăr din sânge și la rezistența la insulină.

Printre cele mai bune surse naturale de inozitol se numără citricele și leguminoasele

Organismul uman poate sintetiza singur inozitolul, din glucoză. Fiecare dintre cei doi rinichi umani produce aproximativ 2 grame de inozitol pe zi, adică un total de 4 grame pe zi. Alte țesuturi îl sintetizează și ele, iar cea mai mare concentrație de inozitol o găsim în creier.

Inozitolul se găsește însă și într-un mare număr de alimente, una dintre cele mai bune surse fiind ouăle, ficatul și inima de vită, precum și carnea de vită și de porc. Bogate în inozitol sunt de asemenea anumite fructe, precum citricele, căpșunile, perele, bananele, pepenele galben și piersicile. Între legume, se remarcă în special conopida, ardeii, roșiile, cartofii, sparanghelul, spanacul, varza și alte legume cu frunze verzi, precum și unele leguminoase, în frunte cu fasolea, lintea și mazărea. De reținut este însă că fructele și legumele proaspete oferă mai mult inozitol decât cele congelate sau conservate. Între cerealele integrale care conțin mult inozitol se numără grâul, ovăzul, orezul brun și hrișca. Alte surse bune de inozitol sunt nucile, alunele și migdale, care nu trebuie însă coapte sau prăjite, ci consumate crude.