Câteva lucruri interesante despre SELENIU
- Este un oligoelement esențial, fiindu-ne așadar indispensabil. Având proprietăți antioxidante și antiinflamatoare, seleniul are nenumărate întrebuințări pentru sănătate. El ne susține de exemplu imunitatea, ne protejează inima, ficatul și tiroida, previne declinul mental, ne ajută să combatem anumite procese de îmbătrânire și chiar să reducem riscul de cancer.
- A fost descoperit în 1817 de către suedezul Jöns Jakob Berzelius, considerat unul dintre fondatorii chimiei moderne.
- Pentru că organismul nu produce seleniu, singurul mod în care îl putem obține este prin alimentație și, la nevoie, prin suplimente.
- Poate fi negru, roșu sau gri, în această ultimă formă fiind cel mai dens și stabil.
- Abundă în unele soluri, dar e deficitar în altele. Cum Europa (și România) se numără printre regiunile lumii în care solul e mai sărac în sodiu, conținutul său poate fi ceva mai redus și în alimentele care provin de aici.
- Un miliard de oameni suferă la nivel mondial de o carență de seleniu, potrivit unui studiu publicat în 2017 în revista americană „Proceedings of the National Academy of Sciences”.
- Seleniul organic se absoarbe mai bine decât seleniul anorganic, motiv pentru care specialiștii ne recomandă în general să recurgem la prima variantă.
- E folosit și în scopuri industriale. Când este încorporat în cantități mici în sticlă, seleniul servește de exemplu ca decolorant. În cantități mai mari, îi dă în schimb sticlei o culoare roșie clară, numai bună pentru a fi folosită în cazul luminilor de semnalizare.
- Gravidele și femeile care alăptează au nevoie de cantități mai mari de seleniu.
- Seleniul poate fi obținut din rafinarea plumbului, cuprului și nichelului. Potrivit Enciclopediei Britanice, dintr-o tonă de cupru topit se pot de pildă obține aproximativ 1,5 kilograme de seleniu.
- Dacă începe să ne miroasă gura a usturoi, acesta poate fi semnul unui exces de seleniu în organism.
- Este folosit inclusiv în tratarea infertilității la bărbați, întrucât crește concentrația de spermatozoizi și îmbunătățește motilitatea acestora.
- În lipsa seleniului, ne putem confrunta și cu probleme de natură estetică, riscând de pildă să facem gușă sau că ne cade părul.
- Pentru că seleniul subțiază sângele, nu e recomandat să luăm suplimente cu scurt timp înainte de o intervenție chirurgicală sau după ce aceasta tocmai a avut loc.
- Vegetarienii și veganii se numără printre cu un risc crescut de a se confrunta cu un deficit de seleniu.
Antioxidants Boost, 30 capsule + GRATUIT o cutie de Magnesium Bisglycinate Boost, 60 capsule, Longevity BOOST
108,96 lei
Antioxidants Boost, 30 capsule, Longevity BOOST
108,96 lei
Immune plus, 60 capsule, Longevity BOOST
148,36 lei
Inubiotics Boost, 60 capsule, Longevity BOOST
158,06 lei
Liposomal Vitamin C, 60 capsule, Longevity BOOST
95,02 lei
Magnesium Bisglycinate Boost, 60 capsule, Longevity BOOST
68,78 lei
Mind Forte, 30 capsule, Longevity BOOST
158,00 lei
Pachetul Energy Boost
332,30 lei
Pachetul Imunity Boost
340,16 lei
Pachetul Wellness Boost
237,21 lei
Se-Inositol Boost, 60 capsule, Longevity BOOST
120,52 lei
Se-Inositol, 60 capsule, Longevity BOOST, Myo-Inositol
120,52 lei